În România se poate orice! Astăzi vă oferim cel puţin două exemple.

1. O firmă dintr-un sătuc din Braşov face profit mai mare decât cel al marilor companii multinaţionale din România. Nu mai puţin de 3,7 miliarde de euro. Proprietarii firmei sunt  5 români şi 2 germani. Culmea, firma nu are niciun angajat.

2.Într-un sistem de sănătate bolnav, copiii sunt primele victime… 2.500 de prematuri au şanse minime de viaţă. Plămânii lor nu sunt suficient de dezvoltaţi pentru ca bebeluşii să respire. Un medicament le poate salva viaţa. Este însă prea scump  – între 500 şi 1.000 de euro flaconul. Ceea ce pentru spitalele lumii este un medicament din stoc, pentru România este un lux.

Să trăiţi bine!

Senzaţia, care în ultimul timp devine certitudine, e că această putere, pur şi simplu se războieşte cu cetăţenii. Îi hăituieşte, îi jigneşte, îi umileşte, îi asmute unii împotriva celorlalţi. Bugetarii sunt terfeliţi, stigmatizaţi, transformaţi în duşmani ai poporului, din cauza cărora o ducem rău cu toţii. Cei de la privat nu au parte de un tratament mai bun. Mai ales cei care câştigă din activităţi independente, care parcă ar fi nişte proscrişi. De parcă ar trebui să fie pedepsiţi cu îndârjire pentru îndrăzneala de a munci şi de a câştiga bani. Sunt trimişi la 3 instituţii să plătească tribut la stat, pe nişte baze pe care nu le înţeleg nici măcar funcţionarii de la ghişee. Rezultatul e un haos total, cozi, nedumerire, frustrare, timp pierdut în van şi impresia, din ce în ce mai clară, că oamenii aştia chiar ne vor plecaţi din ţară. Iar tupeul maxim e acela al premierului, care a spus ieri că toata harababura impozitării acestor venituri e doar o invenţie de presă, că pe masa guvernului nu ar exista informaţii despre cozi la ghişee şi probleme. Păi atunci, dacă tot crede că imaginile cu nebunia de la ghişeee sunt pe bază de pixel albastru, de ce nu merge Boc la faţa locului să primească lămuriri şi laude direct de la popor? Ceea ce se întâmplă a depăşit de mult timp sfera incredibilului!

Mai nou, miniştrii cabinetului Boc se întrec în promisiuni. Cum vor mări ei salariile din ianuarie 2011. Numai că se pare că uită pe ce baze legale au tăiat salariile - prin limitarea unor drepturi, care trebuie redate integral din ianuarie 2010. Şi atunci nu mai poate fi vorba de o majorare, ci de o revenire la normal, prin repectarea legii. Dar cine se mai gândeşte la lege? Semn că nici nu au de gând să îşi amintească de lege,  guvernanţii se contrazic pe aşa zise majorări de salarii, pe principiul cine dă mai mult. Videanu e foarte optimist. Crede că salariile vor fi majorate cu 25 de procente, în timp ce Vlădescu vede, de la finanţe, doar o creştere de 10 procente, faţă de nivelul de acum...După atâtea contradicţii între mesajele publice ale miniştrilor, mă întreb, oare în şedinţele de guvern folosesc translatori?

În weekend am explorat gradina carpatină. Mai precis “stratul” Bucegi, din ceea ce a reunit, cu atâta delicateţe, doamna Udrea sub frunza aia ofilită. Am urcat cu maşina până la cota 1400 ( poate puneţi fruză de la frunză şi mai asfaltaţi un pic drumul, că maşina în spate e mai greu de cărat...) şi de acolo am urmat, la pas, traseul până la Cota 2000. Frumos şi obositor, mai ales pentru cineva care nu e un specialist în trasee montane. Prima parte am urcat prin pădure, apoi am urmat drumul forestier. Simt aici nevoia unei paranteze - Nu ştiu dacă această informaţie va veni ca un şoc pentru doamna ministru, dar pe drum nu am dat de nici un chinez, semn că încă mai trebuie lucrat la strategia cu “chinezul care îşi poate găsiaici sufletul pereche“. Deci propun să mai alocaţi câteva sute de mii de euro, pe puţin! Şi eventual să puneţi în logo mai multe frunze…Cam sărăcăcios, aşa, cu una amărâtă. Zău, puteţi mai mult! Doar sunt fonduri europene, ce naiba…Gata paranteza.

De chinezi nu am dat, dar am dat de nişte peisaje superbe, aer curat, vreme bună şi câteva grupuri de turişti care se luptau şi ei cu urcuşul uneori cam greu… Începătorii erau uşor de reperat – cei care făceau pauze lungi şi dese şi care de abia îşi mai puteau controla respiraţia. Merită să urci pe munte dacă eşti în căutare de linişte. Dar, pe aproape de cota 2000 a început să nu mai fie chiar aşa linişte. Se auzea mai întâi un zumzăit, apoi a devenit larmă de-a dreptul. Eram aproape de cabana Mioriţa. După ce urcasem cam 2 ore în linişte şi cu foarte puţini oameni în jur, la cota 2000 se întâmplă ceva care rupe brusc  filmul. Cred că pe aici e Carpathian garden…mi-am zis. Era puzderie de oameni, gălăgioşi, echipaţi ca pentru filmarea unui videoclip la vreo manea de succes. Evident, oamenii urcaseră cu telecabina! Noi eram transpiraţi ca vai de capul nostru, rupţi de oboseală după atâta urcat, conaţionalii fresh, parfumaţi dulceag, străluceau de gel, în lumina soarelui, la cota 2000. E un adevărat spectacol. Crunt contrastul dintre peisajul superb, atât de înalt şi oamenii aştia mici, veniţi cu tot cu bazarul lumii lor, pe vârf de munte. Telecabina ajunge exact până în cabană, care are şi restaurant. Practic românii urcau cu telecabina direct în restaurant, unde se azvârleau repede către o masă cu vedere bună, ca să halească ceva. Iar la capitolul halit, altă poezie. Proprietarii cabanei puteau să se dezică de la românismele penibile, în încercarea de a mai stoarce un ban în plus? Nu ştiu dacă aţi mai văzut boluri de supă mai mici decât acolo. Practic porţia de supă e cât o căniţă de ceai, iar preţurile sunt pe alocuri mai mari decât în unele restaurant foarte aşezate din Bucureşti. Acum mi-a căzut fisa. Poate déjà oamenii de la cabană porţionează mâncarea pentru chinezii ce vor veni!  Şi ca totul să fie perfect, condimentăm masa cu lehamitea ospătarilor, care par permanent deranjaţi de clienţi. După o supă la cană, rapidă, am părăsit cabana, dezamăgită. A fost prima dată când am ajuns acolo şi clar nu aşa îmi imaginam atmosfera de pe vârful muntelui… Asta e. După ce am părăsit incinta, am revenit la starea de bine, pentru că muntele e extrem  de frumos. Sunt nişte peisaje ireale! Am început apoi coborârea. Oamenii erau din ce în ce mai puţini. Şi era din nou linişte. Şi totuşi, la un moment dat, stupoare! Am dat de  un grup care FĂCEA GRĂTAR! În vârful muntelui, în mijlocul rezervaţiei naturale, pe un vânt care nu te lăsa să aprinzi o brichetă. Din discuţia lor ineptă am înţeles că se chinuiau de ceva vreme să aprindă focul! Iată şi un citat – “ Frate, suntem tari! Am făcut-o şi pe asta!” Prostia urcă şi muntele…Important e să te ţii departe , pentru că, exceptând petele de culoare, e un drum care merită făcut.

Şi tot pentru doamna ministru. Doamnă,  înţeleg că vreţi să aduceţi chinezi şi, în general, mai mulţi turişti în Carpaţi. Când aţi fost ultima dată în Sinaia? Castelul Peleş e principalul obiectiv turistic din zonă, nu? Şi atunci cu ce obraz aducem turişti acolo, când drumul până la castel e flancat de gunoaie?? Sau o fi vreo altă strategie de brand de ţară – România, pădurea de gunoaie. Vă anunţ respectuos că se mai ridică un castel lângă Peleş. Castelul de gunoie.   

S-au furat banii de diguri. Cel puţin asta susţine secretarului de stat pentru Relaţia cu Parlamentul, Valentin Iliescu. Acesta spune că va încerca să facă public un raport “devastator” al Curţii de Conturi, care să demonstreze ceea ce susţine. Discutăm subiectul în jurnalul orei 8.

Taxa pe valoare adaugată încinge atmosfera între cele două palate. Premierul Emil Boc îi răspunde preşedintelui că nu va scădea TVA-ul atâta timp cât nu va găsi o altă sursă de bani. Mai mult, impozitarea pensiilor nu este o soluţie deloc bună, crede premierul, tot în dezacord cu preşedintele. Între timp democrat liberalii caută să vină cu soluţii de redresare economică, şapte la număr, între care, atenţie! grupul pentru TVA…Nici vorbă de conflict întra palate, spun social democraţii, care cred că totul este de fapt un scenariu, care să mai salveze din imaginea puterii. Încercăm să ne lămurim în jurnalul orei 9.